Companii de pe piața din România

Pentru companii / Companii de pe piața din România

Profilul jobului

"Ce este profilul postului?" este o întrebare la care puțini angajați, dar și puțini angajatori pot oferi răspunsul imediat.
Numai marile companii le oferă angajaților o fișă a postului detaliată sau mai bine zis organizată într-o manieră profesionistă. În anunțurile de angajare se găsesc puține informații cu privire la sarcinile specifice postului deoarece au rolul de a oferi informații succinte candidaților, în același timp acele informații sunt esențiale pentru noii angajați.
Fișa postului este, de obicei, dezvoltată făcând analiza muncii, proces ce presupune examinarea în detaliu a secvențelor care trebuie realizate pentru finalizarea sarcinilor specifice postului. Analiza are în vedere cunoștințele, deprinderile și abilitățile necesare pentru executarea muncii. De asemenea pentru un post anume avem nevoie să știm și care ar fi persoanele potrivite pentru a îl ocupa, aceste informații vor fi cuprinse în fișa postului sub denumirea de specificații ale postului. Specificaţiile persoanei/jobului pot fi presentate în câte un document separat, dar în practică, cele două sunt sunt cuprinse în fişa postului.

Fișa postului ar trebui să conțină date minime despre: denumirea postului de muncă, poziția în organigrama firmei, responsabilități, sarcini, activități și acțiuni specifice postului de muncă, deprinderi de muncă, contextul muncii, pregătirea necesară, salariul și condițiile de promovare.
Denumirea postului de muncă este luată din nomenomenclatorul național al profesiilor, poziția postului de muncă este preluată sub forma unei cifre din Clasificarea Ocupațiilor din Romania (COR).
Lifein Job vă poate ajuta cu întocmirea fișelor de post aferente pozițiilor din compania dumneavoastră mai ales pentru că aceste document este cerut de legislația din România iar ca proces în sine, poate dura mult timp.

Cookie-urile ne ajuta sa va furnizam un serviciu mai bun. Folosind serviciile noastre, sunteti de acord cu faptul ca utilizam cookie-uri.
Pentru mai multe informatii, citeste aici aici. Sunt acord, continua